luni, 12 mai 2008

Cam atat cica se va cheltui pentru alegeri

Electoralele 2008 atacă pragul de 30 de milioane de euro - Formaţiunile politice vor investi de aproape două ori mai mult în campaniile electorale din acest an comparativ cu cele din 2004.
Aproximativ 30 de milioane de euro. Atât se estimează că vor investi formaţiunile politice în promovarea candidaţilor la alegerile locale şi parlamentare. Chiar dacă alegerile prezidenţiale nu vor fi organizate decât în 2009. Cam jumătate din aceşti bani, adică circa 15 milioane de euro, vor fi utilizaţi pentru campania pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Dacă va fi introdus votul uninominal, sistem care ar putea înteţi bătălia pentru fotoliile din Casa Poporului, este posibil ca sumele aruncate în joc să fie chiar mai mari. Restul banilor va fi investit în campaniile pentru consiliile locale şi judeţene şi, mai ales, în cele pentru alegerea primarilor. Numai în Bucureşti se apreciază că vor fi cheltuite două-trei milioane de euro pentru Primăria Generală şi poate încă o dată pe atât pentru campaniile candidaţilor la primăriile de sector.
În 2004, partidele au avut de cheltuit, pentru tot anul, cam 18 milioane de euro, cea mai mare parte a fondurilor fiind canalizată către cheltuieli electorale. În anul în curs vom asista, probabil, la o dublare a sumelor pentru campanie. Creşterea economică, ce a stimulat, direct (prin majorarea salariului minim, care a crescut implicit şi limitele donaţiilor şi cotizaţiilor către partide) şi indirect (prin sporirea veniturilor potenţialilor sponsori), fondurile aflate în joc are rolul ei în această evoluţie. Însă nu trebuie neglijat nici faptul că miza alegerilor este, de fapt, administrarea celor mai mari bugete publice din istoria României.
Sursa: Capital

Un comentariu:

Anonim spunea...

Bani dati pur si simplu aiurea. ar trebui nici sa nu mai iesim la vot. Sa le dam teapa cum ne dau ei noua la ficare patru ani...