marți, 23 iunie 2009

Ei se fac ca vin, noi ne facem ca ii asteptam!


S-a dat startul la Bucuresti. Principalii concurenti politici: Basescu, Boc, Geoana, poate Iliescu, Antonescu sau de ce nu Tariceanu, Becali si Vadim sunt asteptati sa treaca linia de „FINIS” din Pascani. Dupa cum bine se stie, viceprimarul Ioan Ionita, are in plan sa-i aduca la „Zilele municipiului Pascani” pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, prim ministrul Emil Boc, Elena Udrea si alti lideri din spuma PD-L. Cum in acest an vor fi alegeri prezidentiale, nu este exclus ca pe aceste meleaguri sa calce in acea perioada si candidatul PNL la functia de presedinte, Crin Antonescu, sau potrivit altor surse din PNL, fostul prim ministru C. P. Tariceanu. Candidatul PSD la functia de presedinte, Mircea Geoana, ar putea fi si el prezent la sarbatorile municipiului nostru si de ce nu chiar si Ioan Iliescu. La fel ca si Ioan Ionita, liderii celoraltor doua partide politice din Pascani, PSD si PNL, au trimis invitatii catre cei din conducerea partidelor la nivel national. Nici peremistii nu s-au lasat mai prejos, mai ales ca au ob]inut un procentaj surprinzator chiar si pentru ei la Pascani la ultimile alegeri. Acestia au in plan sa-i aduca pe europarlamentarii Gigi Becali si Vadim Tudor.
Organizatorii preconizeaza ca acest concurs politic isi va prelungi termenul de competitie pana cel putin la editia viitoare, tinand cont de faptul ca distanta de parcurs este si mare. Totusi o parte dintre ei mizeaza ca linia de sosire va fi calcata de cel putin un concurent la aceasta editie. Spectatorii pascaneni asteapta cu emotii sa vada cine va fi norocosul castigator.

Niciun comentariu: