Misiune pentru tara mea

In urma cu cateva luni, mai precis pe data de 27 februarie 2008, de pe Aeroportul International din Iasi au decolat un numar de aproximativ 60 de militari din Batalionul 151 Infanterie Lupii Negri, cu misiunea „Teatru de Operatie” – Irak.

Dupa circa opt ore de zbor, pentru câteva mii de euro, militarii ieseni au tras aer in piept si au aterizat in tabara din Tallil, aflata in plin desert, in Sudul tarii, la 300 km de Bagdad si la 20 kilometri de oraselul An Nasiryah. Dupa 6 luni de intâlniri cu seici si irakieni saraciti de razboaie, o parte din militarii ieseni din Batalionul 151 Infanterie Lupii Negri s-au intors la Iasi, vii si nevatamati.

Misiune indeplinita. Revederea de pe aeroport a celor 20 de lupi cu parintii, iubitele, sotiile si copiii a fost pe masura asteptarii: dramatica, cu multe emotii si lacrimi. Dupa ce timp de cinci luni a fost instruit si antrenat pe specializarea de „cercetas genist” la Batalionul 151 Infanterie Lupii Negri Iasi, militarul Ciprian Buzenchi, in varsta de 28 ani, din Pascani, se pregatea sa dea testul suprem. Astfel, venise momentul sa-si puna in practica capacitatile si cunostintele pe care le acumulase ca militar a trupelor de geniu in orasul Tallil din Irak, fiind la prima sa misiune in afara tarii. „Cel mai greu moment a fost atunci cand mi-am luat ramas bun de la familie si logodnica mea.

Aveam un sentiment greu de explicat, o senzatie pe care, pana atunci, nu o mai simtisem. De parca nu aveam sa-i mai vad vreodata. Am tras aer in piept, mi-am luat bagajul si impreuna cu colegii mei am urcat in avion. Am decolat de pe Aeroportul International din Iasi in jur de ora 01.00, iar la ora 09.00 dimineata am aterizat cu avionul pe aeroportul din orasul Tallil, in Irak. Aici am fost intampinati de un comandant al batalionului american si un comandant al brigazii US „AIR FORCE”. Cand am coborat din avion, era o caldura si un zgomot de nedescris. Elicopterele americane „Black Hawk” survolau incontinuu zona, la o altitudine joasa. Imi facusem o idee inainte de plecare referitor la cam ce inseamna aceasta misunie, la ce sa ma astept, pentru ce am fost pregatit, dar este cu totul altceva atunci cand te afli intr-o astfel de zona integra si vezi cu proprii tai ochi adevarata realitatea”, isi aduce aminte genistul Ciprian Buzenchi.

In drum spre tabara romaneasca „Dracula”

Imediat dupa ce au aterizat, cei din Batalionul 151 Infanterie Lupii Negri au fost transportati cu patru camioane spre tabara romaneasca, denumita „Dracula”, din campul „Cobadder” – contigentul trupelor de coalitie. In acest campus se gaseau trei tabere: cea a americanilor, cea a australienilor si cea a romanilor. „De la aeroport si pana in tabara am facut in jur de 30 de minunte. Oriunde te uitai, puteai vedea numai desert, un pustiu de nisip si soare. Cand sa ajungem la destinatie, am fost asaltati de un val de copii, femei, batrani irakieni care cereau apa, mancare, dulciuri si haine. Practic, se bucurau cu absolut orice le ofereai. Ajunsi in tabara romaneasca, am fost cazati in corimec, un fel de containere mari, iar ziua respectiva am avut-o libera. Dupa ce ni s-a predat armamentul, vesta, casca si tot arsenalul necesar, am primit primele directive si ordine de la comandantul batalionului. Spre seara, in jur de ora 20.30–21.00, am trait primele clipe de cosmar”, a spus soldatul pascanean.

Pe cerul irakian apar primele lumini

La numai o zi de la instalarea soldatilor ieseni in baza, militarii au facut „cunostinta” cu mortierele, fiind obligati sa asiste la „simfonia” rachetelor irakiene. Campul „Cobadder” a fost bombardata de cinci rachete.”A doua zi, dupa ce ne-am intors din misiune, am fost nevoiti sa stam in buncarele din baza. In intervalul orar 20.30–21.00, irakienii au bombardat campul cu cinci rachete, majoritatea acestora cazand in tabara americanilor. Modul de actiune a irakienilor era simplu. Pe niste vehicule tip camioneta aveau cate o lada cu un suport improvizat pe care se afla cate o racheta. Nu detineau sistem de coordonare a proiectilului. Pur si simplu o indreptau spre campus si ii dadeau foc. Pentru ei nu conta unde exploda, deci nu aveau o tinta sigura. Scopul primar, urmarit de ei, era sa produca pagube si panica in baza americanilor. Imi aduc aminte ca intr-o zi de canicula eram de serviciu la poarta. La un moment dat, la circa 300 metri de mine a explodat o racheta irakiana. Din fericire, nu a avut nimeni de suferit. Acolo tot timpul erai in plina alerta, indiferent ca era zi sau noapte”, mai povesteste genistul Ciprian.